FII ÎNGĂDUITOR


De cursa diavolului, poţi uşor scăpa,
Dacă blândeţea-ţi ţine-n frâu, gura.
Fereşte-te de toate vorbăriile goale,
Ele-ţi aduc, amărăciuni şi boale.

Nu fi un certăreţ, fii îngăduitor!
Bunătatea-i cel mai bun sfătuitor.
Fii blând ca Domnul, neclintit,
Vei fi un vas de cinste şi sfinţit.

Evlavia-n blândeţe este roditoare,
În destoinicie-i bună călăuzitoare.
Pacifistă, ea îndreaptă şi învaţă,
Şi-n înfrânare, e izvorul de viaţă.

Fii plin de-ngăduinţă răbdătoare!
Şi zilele-ţi vor fi scăldate-n soare.
Fă fapte vrednice de pocăinţă,
Dintr-o inimă curată, prin credinţă!

O inimă pură, nu poate dezlănţuii
Furtuni de ură, mânii, pizmă şi furii.
O inimă neprihănită e noian de pace,
Un izvor de viaţă, din iubire-şi face.

Nu fi grăbit, ca să-ţi deschizi gura,
Fii cumpătat, pune la gură măsura!
Înţeleptul îşi stăpâneşte vorbirea,
Prin smerenie-şi răstigneşte firea.

Păzeşte Cuvântul Lui Dumnezeu,
Unicul scut de apărare, la greu.
Cel bun nu trâmbiţează bunătatea,
Urmăreşte Adevărul, dreptatea.

Nu te crede integru, fără păcate,
Fără vreo umbră de răutate.
Vorba de ocară, nervul descărcat!
Ce unii zic, c-ar fi ceva nevinovat.

E scuza, adesea, de mulţi folosită.
Mândria nu poate naşte, inimă smerită!
Nu te-nşela! Ocara, nervul e păcat!
Nu-i cum se spune, ceva nevinovat.

Cel cu duhul potolit e un priceput!
Îşi înfrânează limba de la început.
Să ştii! Cu vorba uşor poţi nimici,
De nu eşti cumpătat, vei zdrobi.

Curmă cearta, înainte de a se-nteţi,
Soarbe din Cuvânt, Izvorul vieţii.
Nu uita! Ura îţi spune: „loveşte!"
Dragostea îţi spune: „iubeşte!"

Dragostea-i blândă, îngăduitoare,
Ura loveşte chiar şi-n strâmtorare.
Dragostea urmăreşte să facă bine,
Ura-i egoism, lasă-n urmă suspine.

Dragostea uită de sine, e altruistă,
Mângâie şi-nseninează inima tristă.
Ura-i trufie, aroganţă sfidătoare,
E prea plină de sine, de-îngâmfare.

Dragostea asupra lumii, are biruinţă.
Revarsă şuvoi Harul prin credinţă.
Rămâi sub călăuzirea Duhului,
Păzeşte toate poruncile, Domnului!

Înfrânează-ţi limba prin dragoste,
De n-o stăvileşti, va fi pacoste.
Întinde mâna, ridică omul zdrobit,
Prin dragoste Domnul este slăvit!

Buzele neprihănite sunt plăcute,
Ele nu vorbesc vrute şi nevrute.
Cine-şi înfrânează gura, îi fericit,
Este un înţelept cu duhul potolit.

El nu va face rău aproapelui său,
N-aruncă ocara pe semenul său.
Cel neprihănit tace, nu cleveteşte,
El trăieşte Cuvântul „Iubeşte!"

Neprihănitul ştie ce-i dragostea,
Locuieşte-n aceeaşi casă cu ea.
E-nvăluit de o lumină cerească,
A învăţat, iubire să dăruiască.

Isus îi e ţelul şi urmează fidel,
Calea neprihănirii, deschisă de Cel,
Ce-n jertfa de sânge şi a Sa iubire,
A croit calea dreaptă spre mântuire.

Cel ce va şti, limba a şi-o potoli,
Spre Slava Domnului, a şi-o folosi,
Va fi biruitor şi scris în cartea vieţii.
Va mânca, sigur, din pomul vieţii,

Va fi îmbrăcat în haina neprihănirii,
Spălată în sânge, prin Harul iubirii.
Va vedea Noul Ierusalim strălucind
Şi pe Regele Divin, Isus, domnind.

Fii îngăduitor! Nu uita, Isus răbdător,
Din iubire ţi-a făcut sufletul nemuritor.
Te-a privit cu milă, dragoste cerească,
A deschis cerul, să te mântuiască.

Cum vom şti ierta şi a fi îngăduitori,
Vom primi cununa de biruitori.
Cum păstra-vom haina, de Isus spălată,
Vom avea în ceruri, o răsplată.
Amin!